Micromozaic

Micromozaicul este atingerea desăvârșirii în arta mozaicului. Arta mozaicului s-a șlefuit în decursul secolelor, ajungând la perfecțiune la sfârșitul secolului XVII odată cu inventarea de către Giacomo Raffaelli, în anul 1775 a unui nou tip de smalț care se trage în fire subțiri. Din acesta se fabricau microteserele cu care s-au lucrat apoi piese unice în frumusețe la dimensiuni performante de numai câțiva centimetri.

Teserele în micromozaic au de obicei 1mm x 3mm, dar pot ajunge până la 1mm x 1mm.

Micromozaicul implică o tehnică de lucru deosebit de dificilă, anevoioasă și epuizantă.

Micromozaicul se realizează cu pensa numai sub lupă, potrivindu-se cu o deosebită răbdare, grijă, pricepere, experiență, dar mai ales cu har, circa un milion de microtesere pe metrul pătrat.

Micromozaicul este tehnica pe care astăzi un număr foarte mic, infim, de artiști o mai abordează în lume.

Pictura în tehnica micromozaicului este și va rămâne tehnica de suflet, mereu o provocare, care chiar dacă necesită un efort uriaș din partea artistului și același efort financiar al colecționarului iubitor și fin cunoscător de artă ne răsplătește la final printr-un rezultat nebănuit, inegalabil, întotdeauna unic, imposibil de imitat.

Bucuria creației, opera de artă este tatăl desăvârșită, întrucât nu numai stilul este unic, dar și realizarea include folosirea și îmbinarea unor materiale cu vibrații speciale, unice, exclusiviste. Materialele, mare parte dintre ele sunt realizate într-o tehnică originală, manuală, particulară în atelierele proprii.

Licrările realizate în tehnica micromozaicului nu pot fi copiate, reproduse în alte ateliere de pictură, de către alți artiști, decât în forme slabe, copii ieftine, imitații urâte, kitsch-uri.

Astfel, aveți garanția unui obiect cu adevărata valoare de arta, peren, realizat într-un stil unic cu materiale, unele dintre ele exclusiviste, unice, imposibil de copiat/reprodus.